Din trecut si pana in timpurile noastre buchetele mireselor au trecut prin numeroase schimbari, atat in privinta culorilor cat si a formei. Daca pe vremea bunicilor noastre florile pe care le purta mireasa erau albe, caci simbolizau puritatea, astazi buchetele sunt indraznet colorate. De la mov ori rosu pana la culori mai pastelate, miresele aleg florile pentru nunta conform personalitatii lor. Cele mai indraznete ori mai pasionale vor alege culorile mai tari, ca rosu, mov, chiar si albastru, iar cele care adora clasicul vor inclina spre culorile pastelate.
Cromatica florilor este aleasa in armonie cu decorul nuntii, cu rochia miresei si accesoriile acesteia. Punandu-va imaginatia la treaba si cerand sfatul florareselor veti avea buchetelul la care visati. Am intrebat prin mai multe florarii care sunt cele mai cerute aranjamente florale, astfel ca am selectat mai jos cateva tipuri de buchete si florile care li se potrivesc.
Daca vrei sa vezi cateva buchete de mireasa interesante click aici
Buchetul clasic
Acest mod de aranjare a florilor a fost adoptat cu mult timp in urma si in continuare ramane un aranjament frumos, dorit de mirese. Florile se strang cu o panglica intr-un buchet de forma rotunda, bine aranjat. Avantajul unui astfel de buchet il reprezinta faptul ca puteti alege pentru realizarea lui foarte multe specii florale, de la mici la mari. Se potrivesc la fel de bine florile mai mici precum si cele mai voluminoase, cum ar fi trangafirii, crinii, irisii etc.
Buchetul purtat pe brat
La noi acest gen de buchet este mai putin intalnit. Florile se aranjeaza in forma de glob si se prind cu o panglica. Mai apoi buchetul se prinde de mana ca o gentuta. In acest fel nu vei mai avea nevoie si de gentuta pe care sa o asortezi la rochie. Aceste buchete insa nu sunt foarte accesibile din punct de vedere al florilor astfel ca nu puteti alege orice fel de floare pentru realizarea lor. Veti avea nevoie de flori ceva mai mici ori cu multe petale, cum sunt trandafirii.
Buchetul ca o cascada
Din ce in ce mai dorit de catre mirese, acest buchet este suficient de mare incat sa puteti alege orice floare pentru a-l realiza. Forma pe care o are este usor de banuit: este format din flori ce “curg” pana la ultima care incheie buchetul. In privinta acestui aranjament floral aveti libertatea totala in a va alege florile, realizarea sa fiind posibila atat cu flori mici cat si cu flori mari. Pentru ca tendintele moderne sunt spre flori exotice si mai putin spre trandafiri, puteti alege un buchet in cascada cu orhidee, cu irisi, cale etc.
Buchetul dezordonat
Cu forma cea mai naturala, acest buchet seamana cu cel facut din flori proaspete de camp. Florile sunt in general cele de sezon si sunt aranjate intr-o maniera nu foarte ordonata. Daca alegeti specii potrivite acest buchet poate avea un aspect foarte frumos si, in general, exprima tinerete, copilarie, puritate.
Buchetul ca un cosulet
Acest aranjament floral ii confera miresei o imagine foarte originala si in acelasi timp nu mai este nevoie de o gentuta asortata rochiei. Un cosulet dragut in care sunt aranjate flori de sezon, in mai multe culori, confera un aer de feminitate si gingasie pe bratul miresei. Acestui gen de buchet i se potrivesc cel mai bine florile de camp, de sezon si mai putin cele exotice ori trandafirii.
Buchetul miresei transmite un mesaj floral ce exprima personalitatea acesteia, bucuria minunatului eveniment precum si frumusetea si gingasia celei care il poarta
Semnificatia florilor.
O importanta deosebita are si semnificatia florilor din care este realizat buchetul miresei.
Trandafirii
Trandafirii sunt cele mai utilizate flori in buchetele de nunta. Fie ca aleg unii rosii, pentru a simboliza dragostea, fie ca opteaza pentru unii albi, majoritatea mireselor ii aleg datorita aspectului si parfumului lor imbietor. Cu toate acestea, stiai ca in lume exista peste 400 de specii de trandafiri? Sau ca in Roma antica, uleiul de trandafiri se platea cu de sase ori greutatea sa in aur? Trandafirul este de departe cea mai veche si mai cunoscuta planta ornamentala. Originea trandafirului se pierde inainte de antichitate, undeva la granita dintre istorie si mitologie. In plus, se spune ca aceasta floare s-a nascut din aceeasi spuma alba a marii din care a luat fiinta si Venus, zeita dragostei.
Bujorul
Bujorul este o floare de primavara, delicata si foarte parfumata. Este una din cele mai cultivate plante pentru flori, asta inca din cele mai vechi timpuri si tocmai de aceea nu sunt putine femeile care opteaza pentru un buchet din bujori la nunta. Cu toate acestea, bujorul a fost mereu legat de anumite legende. Se spunea in trecut ca exista niste forte puternice in bobocii de bujori care stralucesc in noptile cu luna plina. Mai mult chiar, semintele unor varietati de bujori emit o lumina palida in intuneric.
Levantica
Levantica este o planta foarte parfumata si tocmai de aceea unele mirese o prefera pentru buchetul din ziua nuntii. In plus, in trecut se credea ca florile de levantica aduc fericirea aceluia care le poarta. Nici puterile sale curative nu au fost putine - ea a fost folosita de-a lungul timpului ca ca antiseptic, antibiotic, antidepresiv, sedativ si detoxifiant.
Crinul
Crinul este la randul sau o planta foarte frumos mirositoare, foarte colorata si des utilizata in buchetele de nunta. Unii specialisti spun ca este cea mai veche floare cultivata de om, "prietenia" datand de cel putin cinci milenii, fiind chiar mai veche decat cea cu trandafirul. Ca element decorativ, crinul apare pe obiectele de cult si pe podoabe, reprezentand in antichitate speranta, puritatea si triumful. Impreuna cu trandafirul si cu laurul, era folosit la greci si romani pentru incununarea fruntilor invingatorilor. Cateva milenii mai tarziu crinul a devenit simbolul regalitatii in Franta.
Lista buchete si aranjamente florale pentru nunta
Pe langa buchetul miresei este nevoie de o serie intreaga de alte buchete si aranjamente florale. Lista acestora o gasiti mai jos.
-buchetul de mireasa
- aranjament floral decorativ pentru coafura miresei
- buchetul domnisoarelor de onoare
- buchetul nasei
- flori pentru fetita: petale pe care le imprastie
decorarea cosuletului cu flori
aranjament decorative pentru parul fetitei
- butoniera mirelui
- butoniera nasului
- butoniera tatal mirelui
- manseta nasei
- manseta mamei miresei, mamei mirelui
- manseta pentru bunici
- butoniera pentru bunici
Aranjamente florare pentru ceremonia religioasa
Aranjamentele florale pentru ceremonia religioasa sunt urmatoarele:
- aranjamente pentru intararea in biserica
- aranjamente pentru altar
- aranjamente pentru banci
- aranjamente pentru lumanari
Aranjamente florale pentru receptie includ:
- aranjamente florale la intrare
- aranjamente florale pentru mese
- aranjamente florale pentru tort
- aranjamente florale pentru centrul meselor
- aranjamente florale pentru masa de cocktail, daca este cazul
- aranjamente florale pentru masa cu tort
ALTE ARTICOLE
|
Inelul de logodna dateaza din antichitate cand inelele de aur erau si o forma de plata. Mirele ii oferea miresei un inel de aur atat ca o plata partiala cat si ca un simbol al intentiilor lui sincere. Asa se explica de ce, in prezent,...... DETALII |
|
Dupa ce s-au stabilit principalele angajamente si s-a hotarat casatoria, urmatoarea etapa este alegerea nasilor. Acestia aveau un rol foarte important in vremurile mai vechi, ei fiind personajele principale la nunta........ DETALII |
|
Înainte ca nunta să aibă loc, preotul trebuie să strige de trei ori, în trei sărbători, „herdetişul” (vestirea logodnei si a nunţii în biserică), când merge lumea la biserică. DETALII |
|
Acum aproape 100 de ani nu exista traditia cumpararii unei rochii speciale pentru nunta. Miresele alegeau pur si simplu cea mai buna rochie pe care o aveau. Verdele era evitat pentru ca se credea ca aduce ghinion. Se spunea ca o mireasa cu "o rochie verde" era de moravuri usoare, pentru ca rochia ei era verde patata de la felul in care s-a „rostogolit” pe campuri...... DETALII |